Păreri despre Poliția română… păreri despre oameni simpli


Din punctul meu de vedere, în această săptămână merită atenție evenimentele care au avut în centru Poliția română.

Diana Sarca, purtătoarea de cuvânt a Poliției capitalei, vorbind despre jafurile care au avut loc în București – fenomen care se poate extinde, cu atât mai mult cu cât modelele deja au apărut prin Marea Britanie sau Spania, făcea apel la sprijinul cetățenilor. Un telefon, o informație, etc. Doamnă, vă dau dreptate doar pe jumătate. Este normal ca un cetățean să sune la 112 și să alerteze poliția. Asta dacă el consideră că este normal. La fel de normal ar fi… să nu facă nimic, dacă așa crede de cuviință. De ce? Simplu. Pentru că Poliția este o instituție a statului care este plătită de cetățeni pentru a li se asigura liniștea și ordinea. Pentru a putea merge fără probleme pe stradă. Nu este meseria mea să prind un hoț. Nu este normal să îmi dau mașina unui polițist pentru ca acesta să urmărească un răufăcător. Chiar este atât de greu să existe între ei o rețea de comunicare, care să le permită să acopere suprafața avută în responsabilitate?

Nu este normal să văd polițiști protestând – și cu lanțuri, culmea!, în fața Guvernului, iar eu să îi alertez pentru că am fost martor la nu știu ce fărădelege. Cine îi oprește să monitorizeze permanent potențialele puncte de interes ale infractorilor?

Hai să învățăm să ne facem fiecare treaba și să nu ne mai justificăm impotența prin vina altora. Să începem prin a ne schimba pe noi înșine și apoi, cu siguranță, și percepția despre felul cum acționează ceilalți se va schimba.

Episodul despre care vreau să vorbesc este însă cel cu ostaticul de la Cotroceni, în care au fost implicați negociatorii poliției. În care au fost implicați psihologii poliției. Dacă așa se comportă cu un neica-nimeni, nici nu vreau să mă gândesc la scenarii cu luări de ostatici!

Vă amintiți? Un tip se urcă pe un stâlp vis-a-vis de Palatul Cotroceni și amenință că se va sinucide dacă nu vine președintele să vorbească cu el.

cotroceni

protest

Partea interesantă este aceea că individul a mai făcut același lucru acum două luni. Exact același lucru.

Îmi amintesc de o maximă ce îi este atribuită lui Einstein: numai nebunii pot crede că făcând același lucru pot obține rezultate diferite. Avem vreo pretenție la omul nostru? Nu. Să fim sinceri. Avem vreo pretenție la negociatorii poliției? DA!!! Spun asta pentru că și ei au acționat la fel ca data trecută, sperând că ceva-ceva se va schimba, că ceea ce nu au reușit data trecută, vor reuși acum. Destul de grav, nu vi se pare?

Pe tipul care se poate vedea în stânga fotografiei l-am văzut la Conferința de psihologie a Poliției, Psihopol, în anul 2009. L-am remarcat pentru că vorbea despre negocierea de criză, cu indivizi care amenință cu sinuciderea. Am remarcat felul în care dădea lecții atunci celor din sală. Văzându-l prima dată era să pun pariu că după cel puțin o oră tipul se va da jos. Nu a fost așa. Prima dată a fost coborât după 7 ore și discuții cu 9 negociatori, iar acum după 6 ore, discuții cu 5 negociatori, după ce a început ploaia și i s-a mai și pus laxativ în suc.

Jenant! Pe bune!

Mai întâi, o părere personală despre felul în care aș fi acționat dacă eram acolo. În primul rând, țineam presa la distanță, nu pentru a limita dreptul la informație al populației ci pentru a-i arăta individului de pe stâlp că eu, autoritatea statului, controlez mediul în care el își face de cap. Aduceam apoi de la ISU saltele pe care le înșiram în jurul stâlpului și, în paralel, cu platforma pe care o vedeți în poză mă ridicam la el, îi tăiam cablurile din jurul gâtului și îi făceam vânt jos. Eu, negociator, ar fi trebuit să fiu protejat de cel puțin un lunetist, nu numai de vestă anti-glonț, deoarece tipul flutura un pistol. Nu este relevant, dna Sarca, faptul că pistolul era de jucărie. De la distanță nu se vede.

Când tipul țipa, țipam și eu. Când vorbea de ceva, vorbeam și eu de acel ceva. Când îmi arăta că justiția i-a făcut o nedreptate îi arătam că și mie mi-a făcut asta… Este complicat să vorbesc aici, cei care au cât de cât cunoștințe de programare neuro-lingvistică au recunoscut faptul că mă refer la mirroring și pacing, finalizate prin leading. Totul este să deții controlul. Să știi tu asta, să o știe și individul de pe stâlp, să o știe și ultimul individ care se uită la tine. Și chiar nu conta ce făcea protestatarul/teroristul, pentru că putea fi acompaniat. Ar fi fost un bun exemplu, pentru orice ar mai avea o asemenea idee în viitor.

Este dureros că elita, crema poliției s-a prezentat jalnic în aceeași postură de acum două luni. Noroc că peste alte două luni s-ar putea să fie mai frig. Sau, cine știe, poate deja au desemnat pe unul să stea în spatele protestatarului nostru zi de zi…

Dar despre cine este vorba? Psihologii abonați la scaunele emisiunilor posturilor de știri s-au întrecut pe ei în a vorbi ca babele de la colț de stradă. Unde vă este calificarea cu care vă lăudați atâta, doamnelor și domnilor? Ați rezolvat problema spunând că avem de-a face cu un individ histrionic. Nu zău?!? Păi, după voi, orice actor sau o mare majoritate a politicienilor ar fi în stare să facă un protest pe stâlp, nu-i așa? Nu, nu exagerez, nu spuneți asta.

Din punctul meu de vedere, conform abordării din DSM V, avem de-a face cu o tulburare din spectrul DRN ( Discontent Styles, Resentful Types, Negativistic Disorders) și nu SPH (Sociable Styles, Pleasuring Types, Histrionic Disorders).

Sigur, tipul este acum la psihiatrie. Probabil că se bagă pastile în el și, când or da ploile afară, i se va drumul să iasă. Unde? Nu știu. Nu cred că va face cineva o strategie pentru el până atunci. Nu că nu s-ar putea. Ca scopuri strategice ar fi egalizarea polarităților (scăderea conflictului dintre el și ceilalți și stabilizarea acțiunilor ce ies din cadrele normale) și reducerea anticipării deziluziilor. Ca modalități tactice aș alege schimbarea imaginii de sine, moderarea stărilor afective iritabile și limitarea stării cognitive sceptice, care îl caracterizeză.  Sigur, există riscul să decompenseze în depresie sau anxietate. Pot apărea chiar tendințe de suicid (de fapt, acesta este pericolul și de aceea am vrut să scriu acest post). Drept urmare, după o perioadă este necesar să se abordeze aceste probleme, chiar dacă nu le solicită. Este sigur că are nevoie de o figură parentală puternică și iubitoare și, pentru moment, un terapeut poate juca și rolul ăsta.  Dar după? … …

Credeți că are vreo șansă? După ce toți am văzut cum psihologii de la stat folosesc minciuna pentru a atinge un scop de moment, pentru a-și salva o imagine deloc de invidiat, cred că un asemenea individ nu are nici o șansă…  Păcat. Păcat că am ajuns să ne mințim între noi. Câtă slăbiciune!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: