Degustătorii de vinuri


Odată spuneam că este cea mai faină meserie. Și poate că încă duc dorul unei dulci leneviri într-o cramă, desfătându-mi simțurile cu arome de vis. Se pare totuși că îmi sunt mai apropiate poveștile care se pot spune într-un asemenea moment. Tocmai o asemenea poveste vă voi spune acum.

Am cunoscut acum ceva timp un degustător de excepție. Să-i spunem nea Toader. O luase de jos. A cultivat la început câțiva butași, apoi a ajuns la câteva hectare. S-a apucat apoi să facă vin. I-a plăcut. A găsit nea Toader o carte veche, reeditare a unei culegeri de bucate de prin Evul mediu de pe la noi și a descoperit cum poate aduce arome minunate vinurilor sale. Și le-a făcut. Și, în prezent, nea Toader este recunoscut și respectat în branșă.

Să-l cunoaștem acum pe nea Emil. De mic i-a plăcut să lucreze lemnul. Și să bea bere. Nu că berea n-ar fi bună! Mai ales că lui îi plăcea să o amestece cu rom. Printr-o întâmplare, ajunge ca ucenic la o cramă și, de-a lungul timpului a evoluat de la băiatul care dădea cu mătura la cel care degustă vinurile. Sigur, poate face diferența dintre Grasa de Cotnari și Frâncușă! Ca oricare dintre noi. Nu consideră însă necesar să știe cum anume se produc, care este diferența dintre soiurile aceluiași strugure cultivate în diferite zone. El știe că se află acolo pentru a ierarhiza ceva, la număr. Fără prea multă implicare, doar cât să arate că face ceva și să fie lăsat în pace – cu condiția, totuși, să i se recunoască valoarea în această meserie.

Cei care lucrează cu nea Toader sunt fericiți. Tot ceea ce fac îi împlinește și zi de zi descoperă ceva ce îi face să crească. Cei care lucrează cu nea Emil simt că tot ceea ce fac este în gol. Orice aromă pusă pentru a îmbogăți gustul vinului este, din punctul de vedere al acestuia, o inferență, un corp străin care nu are ce căuta acolo… acolo unde totul trebuie să rămână, întotdeauna, la nivelul mediocru de bere amestecată cu rom.

De ce am spus povestea asta aici, pe un blog de comunicare? Întrebați-vă câți șefi (de la stat) sau câți patroni din viața privată seamănă cu cei doi. Aș putea paria că la fel ca nea Emil sunt cei mai mulți. Priviți discuțiile televizate, comentariile de la radio sau, pur și simplu, ascultați oamenii vorbind în jurul vostru. Kitch-ul, înfumurarea, lipsa de valoare și credința conform căreia calificarea la locul de muncă – diplomele luate pe bandă nu se pun, din păcate, în orice muncă reală, pot aduce valoare unui individ pus acolo din nu știu ce întâmplare.

Ce va fi, în continuare? Dacă veți avea curiozitatea să citiți Formele fără fond-un brand românesc a lui Constantin Schifirneț, veți observa că așa am mers, mergem și vom merge în continuare. Este vreo șansă să evoluăm și să ne găsim locul între statele civilizate? Da. Numai că schimbarea trebuie să vină de undeva de dinafară. Cam la fel ca în povestea Frumoasei din pădurea adormită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: