Halucinant!!!


Aflăm de aici că Victor Ponta a fost astăzi la Jucu.

Citez: ”N-am venit nici să critic Guvernul actual – nu cred că ne foloseşte la ceva – nu să-i critic pe cei de la Nokia, nici să vă ţin un discurs politic, că nu vă ajută. Am venit să vă întreb ce trebuie făcut în viitor, pentru ca oamenii să-şi ţină mai uşor locurile de muncă, cum să facem în viitor să gândim bine, să primim pe toată lumea în România, dar să ne gândim, în primul rând, la cei care rămân aici în România. (…) Să vă gândiţi dumneavoastră să-mi spuneţi ce soluţii putem adopta pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să ştie că măcar pentru o perioadă de timp are un loc de muncă mai bine plătit şi mai sigur”.

Ce aflăm? Faptul că șeful unui partid al opoziției leagă cuvântul critică de guvern, este de înțeles. Asta face opoziția. Faptul că același cuvânt îl leagă de politica unei multinaționale, este deasemenea de înțeles. Nu că ar avea vreo parte de bun simț, ci se explică prin orizontul îngust al unui om care nu pricepe că intrăm deja în epoca post-PC, în care smartphon-urile și tabletele vor avea prioritate în viața noastră.

Nu pot pricepe în nici un fel cum un om politic – care indiferent că se află la putere sau în opoziție, întreabă niște oameni simpli ce soluții trebuie adoptate!!! Ce soluții trebuie adoptate pentru fiecare dintre cei care vor rămâne șomeri! Nu îmi vine să cred că acesta este un om care în viitor va avea pretenția să conducă țara asta. Cum o va face? Ne va întreba pe fiecare ce am vrea pentru noi? Cum să facem contractele cu investitorii străini, astfel încât lui Ionică și lui Vasilică să le fie bine?

O caracteristică esențială a unui lider este aceea că vede cu precădere ansamblul, jonglând acolo unde este cazul cu detaliile și nu invers. Liderul ține seama de viziunea sa, cei din jur urmându-l, tocmai pentru că el are acest atu. Ce lider este acela care întreabă masele ce să facă?!?! În vreme de revoluție sau criză acesta dispare în secunda 2! Lipsa figurii paterne din copilăria lui Victor Ponta își arată acum rezultatele. La un om obișnuit asta nu prea contează; el dispune cum consideră de viața lui, iar dacă cei din jur îl acceptă așa chiar este ok. Dar refuz chiar și ideea de a avea în față un om politic care vrea să mă conducă, el fiind condus de propriile frustrări, temeri sau deliruri.

Adriana Săftoiu are o vorbă: nu poți face dintr-o mârțoagă un cal de curse. Și nici dintr-un sclav un rege. Asta oricât ar încerca ne convingă adepții conceptului de egalitate.

Priviți-l și ascultați-l pe Steve Jobs atunci când le vorbește studenților de la Standford. Un om memorabil, un lider, un vizionar. Comparați-i pe cei doi și cuvintele vor fi deja de prisos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: