Crima de la Șag și părerile psihologilor de pe la noi


De aici aflăm despre o crimă, inclusiv fotografii pe care nu vreau să le postez. Aici știrea este preluată și comentată atât de știriști cât și de psihologi. Doamna Cristina Fulop precum și domnul Tudose și-au exprimat păreri de bun simț – cele pe care le puteau da pe baza informațiilor primite la acea oră.

Am rămas uimit de felul în care a comentat domnul Liviu Chesoiu, prezentat drept psiholog criminalist și care a avut grijă să menționeze că, fiind la pensie din Poliție, lucrează în prezent ca detectiv particular. Am rămas uimit pentru că nu am văzut nici o diferență între speculațiile dumnealui și cele ale unei babe luată de pe stradă căreia i s-ar fi cerut, eventual, părerea. Domnul Chesoiu, reclamat de faptul că practică fără drept meseria de psiholog, vede drept cauză principală gelozia apărută în timpul sărbătorilor. „Se întâmplă de sărbători oamenilor cu probleme psihice, nu suportă să facă sărbătorile fără soţie. Oricum, nu e vorba de un criminal, un om care dorea să-şi excute familia, e mai degrabă un sinucigaş cu o anumită pornire de agresiune. S-a simţit neiubit, eliminat şi s-a răzbunat. N-a putut să trăiască cu acest fapt pe care l-a comis şi s-a sinucis, nu nici criminal autentic, nici sinucigaş autentic”, ne spune domnul de mai sus. Cuvântul lui pare a atârna greu, mai ales că este prezentat drept un profiler, cuvânt care generează admirație și respect, mai ales în urma expansiunii filmelor de profil americane.

Nu este complicat ce anume s-a întâmplat acolo. Nu poate fi vorba de dragoste sau de gelozie. Nu. Omul trăia cu părinții prietenei sale și cu copilul lor în vârstă de 7 ani, handicapat (nu prea vreau să mă hazardez și să spun autist) în casa construită de el, cu banii trimiși de concubina care lucrează în străinătate. Mai mult ca sigur a muncit mult, sub stricta supraveghere a părinților fetei – normal, vârsta acestora nu le permitea și, în plus, doar fata lor trimitea banii, nu-i așa? Probabil că luni seara o ceartă  începută cu ceva vreme a răbufnit, atunci când i s-a pus în față faptul că locuința va fi vândută iar bunicii și copilul vor pleca alături de fata, respectiv mama. El rămânea singur. Toate legăturile sociale în care se implicase tocmai se rupseseră. Tot ceea ce muncise avea să dispară și, cel mai important, nu avea să primească nimic. Părinții fetei și-au redefinit imaginea de dușmani, iar copilul – era oricum al lui, iar credința că părintele are drept de viață și de moarte asupra copilului este încă în vogă pe plaiurile noastre. Mai mult ca sigur că părinții fetei i-au reproșat multe – poate lene, incapacitate de a face ceva, poate chiar handicapul copilului. Nu spun că el nu a contribuit la părerea bătrânilor despre el. Putem să bănuim labilitate dispozițională – deși dorește afecțiunea celor din jur, este manipulativ, rejectându-i, o imagine de sine nesigură, dificultăți în a-și găsi un scop, un obiectiv măcar în viață, nehotărât, capricios – ca stil cognitiv. Putem bănui o tulburare de personalitate borderline, mai bine spus individul a făcut parte din categoria UBCUnstable Styles, Borderline Types, Cyclophrenic Disorders. Putea fi ajutat dacă avea sprijinul familiei, indiferent care ar fi fost acesta. Medicația ar fi fost bună, ar asta presupunea că ar fi apelat la un specialist (între noi fie vorba, avea șanse să intre pe o bandă rulantă care l-ar fi transformat într-un automat și, cum ieșea – pentru că sunt și alte cazuri, avea șanse să sfârșească la fel, dar poate singur). Un psiholog l-ar fi putut ajuta să-și reconstruiască imaginea de sine, să-și stabilizeze dispoziția și să-și reducă abordările paradoxale interpersonale. Sigur, aici puteau contribui și toți cunoscuții, dar cine mai are timp de cei din jur în ziua de azi? Toți avem greutăți, toți avem scuze!

Nu avem scuze în a acorda încredere unora care nu o merită și care nu fac altceva decât să ne mănânce timpul și banii! Priviți aici cum vorbește un profiler veritabil.

Un An nou frumos, cu mult mai multe bucurii, la toți cei care citesc aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: