Între psihanaliză și hipnoză


Nu, nu este neapărat vorba de Patapievici, chiar dacă este în centrul imaginii. Am simțit nevoia să amintesc de domnia sa deoarece, vineri 18.05, la lansarea cărții psihanalistului Vasile Dem Zamfirescu (primul din stânga) – Nevroza balcanică, a menționat faptul că elementul central al culturii române este specificul național. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut felul degajat, elegant și sclipitor în care a vorbit despre acest lucru. Specificul național care nu este neapărat ura de sine ce poate rezulta din și din identificarea cu agresorul – menționată de el în Politice, apărută în 2008 la Humanitas. Acesta este un mecanism de apărare al psihicului deja recunoscut în literatura de specialitate și în alte culturi.

Zamfirescu ne face atenți la faptul că pentru noi, românii, este specifică prelucrarea defectuasă a conflictelor narcisice, generată de deficite narcisice timpurii, exprimate prin despresie, lipsa bucuriei de a trăi, hipersensibilitate și rușine iar soluția ar fi un Minister al Stimei de sine. Dar hai să o recunoaștem deschis: orice nație care s-ar fi aflat în zona centrului de greutate al Vienei, Istanbului și Moscovei ar fi fost ca noi. Ba, dacă citim nuvela Jocul a lui Bogdan Teodorescu, realizăm că un străin venit să trăiască aici o ia razna!

Ion Vianu, valoare recunoscută a psihiatriei românești, care după implicarea în mișcarea Paul Goma a emigrat în 1977 în Elveția, a pus accentul, după ridicarea din public a veșnicei noastre probleme legate de Miorița, nu atât pe fatalism cât pe integrarea în absolut a subiectului. Nu mă pot abține să nu subliniez încă odată faptul că uităm că acel cioban face o alegere conștientă! Câți oameni, de oriunde ar fi ei, pot spune că fac așa ceva? Și ca un fapt divers, se pare că este un sentiment cu mult mai profund și pentru care, mai mult ca sigur, nu suntem deținătorii patentului. Cine are curiozitatea, se poate uita la sezonul 5, parcă episodul 10-11, al serialului LOST și va vedea cum Sayed face aceeași alegere odată ce i se spune că a doua zi va fi omorât, refuzând să accepte ajutorul de a evada din celula în care se afla…

….

Sâmbătă, 19.05, la sediul Colegiul Psihologilor din România, Asociația Română de Hipnoză clinică, Relaxare și Terapie ericksoniană a organizat un simpozion în cinstea fondatorului școlii românești de hipnoză – Vladimir Gheorghiu, decedat în 20.05 2010. Este impresionant să vezi câtă recunoaștere a avut acest om în Germania, în Marea Britanie și în Statele Unite și cât de puțin a fost apreciat la noi. Este cel care a făcut prima anestezie folosind hipnoza în cazul actorului Constantin Băltărețu, deoarece era alergic la xilină. Om care după episodul Meditației Transcedentale de prin 1982 a fost trimis ca muncitor necalificat să spargă granit. Om care a emigrat și a putut astfel să lase în urma sa o operă impresioantă și urmași de valoare – mă refer, în primul rând, la profesorul Ion Dafinoiu (primul din dreapta).

La acest simpozion oaspetele de seamă a fost Antonio Capafons (al doilea din dreapta), profesor la Universitatea din Valencia, care a prezentat propria sa metodă de hipnoză în stare de veghe. Îmi dau seama că deși folosim același cuvinte, cel mai probabil le dăm înțelesuri diferite. Pe scurt, ca și la Conferința de anul trecut de la Iași, am avut senzația că sunt martorul unui șir de condiționări aplicate subiectului da, în stare de veghe. Ancore, cum se numesc astăzi. Cu atât mai mult cu cât chiar profesorul Capafons spune că nici nu amintește de disociere sau de stări modificate de conștiință. Cum să spui că faci hipnoză și să nu faci disociere?!?! Am impresia că omul nu a spus tot și, mai ales, nu a explicat tot. A menționat că nu a vorbit de disociere, dar a făcut o sincronizare perfectă între mâinile sale ci cele ale subiectului, între cuvintele care aminteau de stări fizice – greutate, de exemplu și gesturi care explicau acele stări! Una peste alta, se pare că hipnoza conștientă, de care vorbesc și Milton Erickson și Olivier Lockert prinde din ce în ce mai mult teren. Iar la un popor latin, ca al nostru, obișnuit să circule – ori pe străzi, ori prin tot felul de coclauri ori, de ce nu – datorită rușinii de a fi român, prin toată Europa sau prin toată lumea, se pare că este adjuvantul ideal în terapie. În acel Minister al Stimei de sine propus de psihanaliști…

Avem tot ceea ce este nevoie să fim fericiți! Știm cine suntem, știm de ce suntem cum suntem, știm ce anume trebuie făcut! Cum să nu fim mândri de noi, ca români? 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: