Șoaptele diavolilor care ne răsună în urechi zi de zi …


Am dat recent peste o carte mică dar care a reușit să mă pună pe gânduri destul de serios. Este vorba de „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, scrisă de C.S. Lewis și care a apărut prin 1942. Sub forma unui dosar în care sunt strânse scrisorile lui Sfredelin – diavolul bătrân, către un ucenic mai tânăr pe nume Amărel, sunt date principalele elemente prin care un individ poate fi corupt de necurat. Sub forma unei învățături inverse, cititorul poate înțelege cât de vulnerabil este în fiecare secundă a vieții lui… Cât de vulnerabil în a se pierde pe el însuși, cât de vulnerabil în a stagna, în a decădea, în a se îndepărta de fericire.

Voi da unele citate, din finalul cărții, din toastul lui Sfredelin la dineul anual al Înaltului Colegiu de Pregătire a Tinerilor Ispititori, atunci când vorbește despre inducerea în atenția potențialei victime (pacient! după cum este numit de diavol :-)) a sentimentului care îl face pe om să spună Sunt la fel de bun ca și tine.

„Primul și cel mai evident punct câștigat este că astfel îl împingeți să așeze în centrul vieții lui o minciună sfruntată. Ce vreau să spun nu este pur și simplu că lucrurile pe care și le spune sunt false în sine, că la fel de egal este cu ceilalți în ce privește bunătatea, onestitatea și simțul măsurii pe cât de egal le este în înâlțime sau greutate. Nimeni care spune că este la fel de bun ca altul nu crede așa ceva. N-ar spune asta dacă așa ar gândi. Câinele Saint-Bernard n-ar spune-o cățelușului de pluș, nici învățatul idiotului, nici omul cu serviciu amărâtului care bate străzile și nici femeia frumoasă unei slute. În afara arenei politice despre egalitate nu vorbesc decât cei care se simt inferiori (n.a. – și în politică ar fi cam aceeași idee, egalitatea fiind clamată de cei care se află în opoziție, în clase inferioare… după preluarea puterii accentul cade pe liniște)”…

Pacientul diavolului „ajunge să deteste orice tip de superioritate care s-ar manifesta la alții; ajunge să o denigreze, să o vrea ștearsă cu buretele. Curând va suspecta că orice diferență ascunde pretenția unei superiorități. Nimeni nu are voie să-i fie diferit, nici prin voce, nici prin haine, nici prin maniere, tipuri de distracție ori preferințe culinare.”

„Spiritul lui sunt la fel de bun ca și tine a început să-și facă prezența în sistemul de învățământ. Principiul de bază al noului sistem are să fie că proștii și leneșii nu trebuie făcuți să se simtă inferiori elevilor inteligenți și silitori. Diferențele individuale trebuie mușamalizate. Lucrul se poate înfăptui pe mai multe niveluri. În universități, examenele trebuie  astfel gândite încât aproape toți studenții să obțină note mari. Examenele de admitere trebuie astfel concepute încât toți, sau aproape toți cetățenii să poată intra la universitate, indiferent dacă au capacitatea de a se alge cu ceva de pe urma învățământului superior. În școli, copiii care sunt prea slabi dotați sau prea leneși să învețe limbi străine, matematică sau noțiuni științifice de bază vor fi încurajați să facă ceea ce făceau cândva copiii în timpul lor liber. Pot, de exemplu, să facă turtițe de nămol și asta să se cheme curs de modelaj… Copiii care se dovedesc apți de un nivel superior pot fi ținuți în loc în mod artificial, doar pentru că ceilalți copii s-ar alege cu o traumă dacă s-ar vedea lăsați în urmă. Copilul eminent va rămâne astfel în mod democratic țintuit locului în grupa lui de vârstă pe tot parcursul școlii, iar un elev care ar fi în stare să-i priceapă pe Eschil sau Dante va trebui să stea cuminte și să-l asculte pe colegul său care încă silabisește Ana are mere…”

Cumplit adevăr al Angliei din vremea războiului care prinde viață și pe la noi! Mai ales în zilele prezentului nostru. Bineînțeles, cu precădere la instituții de stat, dar să fim cinstiți cu noi înșine și să recunoaștem același pattern și la firmele private. Oameni de aramă, după cum povestea Platon în a sa Republică, ce doresc să fie în locul celor de aur. La noi, sintagma sunt la fel de bun ca și tine mai are o formă: hai să nu mai facem caz de pregătire! Cum să nu!?!? Dacă lucrurile tot se mișcă, chiar așa, ce naiba ne mai agităm și să scoatem pe tapet pregătirea? Că, nu-i așa?, ce mare filozofie cu diplomele aste, că doar toți avem cel puțin una! Și cum nu ne mai întreabă nimeni ce știm să facem… Și uite așa, mediocritatea ajunge să devină stare naturală, de la nivel de ministru până la zidar. De la așa ziși formatori de opinie, până la precupețele din Rahova sau de aiurea. Așa se face că tot ceea ce ar trebui să fie o evoluție naturală a speciei umane se duce de râpă… (sau la dracu’, dacă vă place mai mult).

Pisicul meu, Toshi, pare a se fi plictisit repede de carte. Numai că el nu are nevoie de ea. Diavolii par să stea departe de el, chiar dacă duminica asta ai fi zis că este întruchiparea necuratului atunci când mieuna de mama focului pe lângă biserica din apropierea Carului cu bere, unde am ieșit împreună să ne răcorim.

Spun asta pentru că mâțul meu trăiește un prezent permanent, fără regrete ale trecutului și fără fantasme ale viitorului. Nu invidiază pe nimeni și nu i-ar trece prin cap să se compare cu alții. Atunci când îi este foame mănâncă, iar când îi este sete bea. Nu minte, pentru simplul fapt că nu știe ce-i aia minciună! Este curios, și orice chestie veche pare nouă în orice altă zi. Dar cel mai important lucru este că nu se comportă decât ca un un pisic. Nu vrea să fie leu. Chiar nu vrea! Și se simte atât de bine în propria sa piele!

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: