Ich bin ein Berliner


Aceasta a fost o idee lansata de Crin Antonescu, la mitingul USL de la Timișoara. Flancat de actorul Dorel Vișan – între noi fie vorba, cunoscut de omul simplu ca fiind cel care a dat viață personajelor vechiului regim, care reușesc să se impună în noua societate datorită relațiilor și banilor, în filmele Senatorul melcilor și Ticăloșii, precum și de poetul bucătar Mircea Dinescu, personaj pitoresc din mass media românească de după 1989, care s-a făcut remarcat în special prin faptul că i s-a adresat expresia Mircea, fă-te că muncești! Să nu i-o luăm prea mult în nume de rău. Conform lui Ervin Goffman, în a lui carte Viața cotidiană ca un spectacol, este necesar să jucăm rolul pe care îl avem atribuit, cu atât mai mult cu cât este recunoscut iar cei din jur au așteptări la noi.

Cam asta a încercat și Crin Antonescu. A încercat să joace rolul liderului carismatic. De două ori în discursul său a lansat fraza spusă de Kennedy în Berlin: Ich bin ein Berliner. El este un berlinez. Noi, românii suntem germani… Noi suntem ca ei, ei sunt ca noi. Foarte posibil ca noi, ăștia simpli, să fim foarte plini de noi auzind așa ceva. Cum altfel, chiar ne considerăm îndeptățiți să beneficiem de toate drepturile cetățenilor UE. Uităm, sau mai bine spus, nu vrem să auzim nimic de obligații. Pretenții fără acoperire.

Tocmai de aceea am motive să cred că vom fi luați în derâdere de occidentali. Din nou…

Chiar și pe la noi circula un banc: un englez, un neamț și un român, mergând împreună, întâlnesc un balaur cu trei capete. Acesta le cere ca fiecare să-i spună o glumă la care să râdă cu toate cele trei capete, altfel îi va mânca. Toți tremurau de lipsă de inspirație. Începe englezul: Un gentleman englez, ajunge dimineața acasă la nevastă fără mănuși și astfel ea își dă seama că el a fost la cazino. Un cap al balaurului a zâmbit puțin și astfel englezul a fost mâncat. Este rândul neamțului: Un gentleman german, ajunge dimineața acasă la nevastă fără mănuși și astfel ea își dă seama că el a fost la cazino. Aceeași poveste. Românul ce să zică? Cum avem plagiatul în gene, începe și el: Un gentleman român… la care balaurul începe să râdă zgomotos cu toate cele trei capete.

Sunt etichete, sunt atribute, cu care nu ne împăcăm. Le dorim, poate avem pretenția că le merităm, dar suntem departe de ele. Suntem răi, dar ne place să pozăm în persoane caritabile. Ne plac manelele, dar ne lăudăm că am auzit de Motzart. Mințim, dar propăvăduim iubirea de adevăr. Cât oare vom mai crede că superficialitatea și ignoranța ne vor ajuta să evoluăm? Iar asta este o întrebare la care primii invitați să răspundă sunt cei care se află în vârful structurii sociale.

Nu, domnule Antonescu, nu putem fi berlinezi! Suntem cetățeni europeni pentru că România se află în Europa – și aici nu avem nici un merit. Dar berlinezi nu suntem! Cum nici dumneavoastră nu veți fi niciodată Kennedy! Sunteți prea departe – temporal și spațial pentru a putea primi din partea lui o anume contaminare pozitivă. De ce nu încercați să fiți ceea ce sunteți? De ce aveți nevoie de imitație?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: