“Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii” – o plăcere feroce oferită de Kanal D


De ce aş vrea să vizitez Istanbulul?

Pentru că, din punctul de vedere al culturii, oamenii de acolo sunt foarte asemănători cu noi. Stilul este unul bine ierarhizat, în care fiecare îşi cunoaşte locul, în care găsim reguli şi control în tot ceea ce se face, în care un şef ideal, de exemplu, are o imagine paternă. Cu toate acestea, femeia deţine o putere aparte, conducând din umbră fiecare reţea în care are influenţă. Poate nu cunoaşte multă lume dar actualul prim ministru, Recep Tayp Erdogan a câştigat alegerile folosind ca agenţi electorali aproximativ 10000 de femei pentru comunicarea faţă în faţă.

Pentru că şi acolo a trai în colectiv valorează mai mult decât a pune accentul pe individual. Pentru că se dă atenţie comunicării şi conflictele deschise sunt limitate pe cât posibil. Pentru că timpul acolo este investit în a crea relaţii şi încredere.

Pentru că am bătut la pas fiecare străduţă a oraşului din secolul XV, în jocul Assasin’s Creed Revelations şi aş fi curios să văd ce este nou în zilele noastre. Cu siguranţă că moscheile şi toate celelalte monumente sunt la locul lor, dar ar fi interesant de descoperit cum a evoluat bazarul, de exemplu… cu siguranţă că definitoriu a rămas faptul că a cumpăra orice nimic presupune o adevărată artă a negocierii. Şi vreau să simt în mâini acele nimicuri şi vreau să uit de timp când încep să vorbesc!

Pentru că ador dulciurile turceşti – rahatul, baclavalele şi şerbetul! Am învăţat să le prepar singur iar dacă vreau ceva mai elaborat ştiu magazine turceşti de pe la noi de unde le pot procura…

Şi totuşi… parcă ceva îmi spune că acolo, în ţara lor, vor avea o altă aromă.

Pentru că vreau să savurez o cafea turcească – neagră ca noaptea, dulce ca iubirea şi fierbinte ca iadul tolănit pe perne multicolore, în rotocoalele unui tutun de vis. Pentru că îmi place spiritul acesta oriental.

Pentru că vreau să mă afund în plăcerea lui Orhan Pamuk, de a număra vapoarele care traversează Bosforul.

Pentru că, oricât de bine ai şti un oraş din planşele unui joc, dintr-un film sau din paginile cărţilor nu îl vei cunoaşte niciodată până nu îi simţi aerul, până nu îi vezi strălucirea – indiferent că este zi sau noapte şi până nu îi atingi pietrele pe care a crescut…

Kanal D îti poate aduce și ție un city break la Istanbul dacă scrii pe blog o poveste despre Turcia

(detalii aici).

Până atunci, dacă vrei să simți și tu atmosfera specifică Turciei, Kanal D te invită să urmărești serialul Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00″

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: