Ţara în care cei care gândesc vorbesc iar ceilalţi îşi văd de treabă


Da, este vorba de noi. Un nou episod s-a consumat săptămâna trecută, odată cu intrarea lui Becali în partidul liberal şi „decapitarea” conducerii organizaţiei sectorului 1 Bucureşti a aceluiaşi partid de către Crin Antonescu.

Toată lumea a sărit în sus. La televiziuni şi pe reţelele de socializare. Comentarii care mai de care ne arată cât de rău a ajuns România, cât de mult vom pierde în viitor. Cum că P.N.L. nu mai este ceea ce a fost, că tot ceea ce însemna doctrină liberală se duce de râpă.

Nu zău?! Hai să vedem faptele. Antonescu a făcut ceva. Nu contează cât de bine sau de rău a fost. A făcut ceva. Becali, la rândul său, a realizat ceva. A ajuns să fie nomializat drept candidat al liberalilor pentru un colegiu, cu toate că statutul partidului nu i-ar fi permis. Orban, Chiliman ameninţă la o conferinţă de presă. Tăriceanu scrie pe facebook tot o ameninţare la adresa lui Antonescu. Radu Câmpeanu ameninţă şi el într-un clipuleţ dat o dată de o televiziune. Vosganian se înscrie şi el în acelaşi peisaj. Doamna Săftoiu nu spune nimic…

 

Despre ce vorbim aici? Câinii latră, ursul merge. Şi aşa vor rămâne lucrurile. Aşa au fost, chiar dacă oameni de valoare ca Eminescu, Caragiale, Golescu au înfierat la vremea lor micimea celor din politica de atunci. Aşa sunt şi aşa vor rămâne, deoarece valoarea este, se pare, dependentă de girul unui şef, indiferent de nivel. Acum ceva ani o apreciam pe Adriana Săftoiu care spunea că dintr-o mârţoagă nu poţi face un cal de curse. Dar ce altceva aţi făcut, doamnă, din Crin Antonescu? Sigur, mai este şi varianta că acolo unde concurează el toţi caii sunt la fel. Dar se mai pune o întrebare. De ce indivizii care pretind că pot fi cai de curse adevăraţi nici măcar nu se încălzesc? Cumva că participarea lor la un concurs are nevoie de aprobarea unei mârţoage? Oare cine a făcut ca acest lucru să fie posibil?

Îndrăznesc să afirm acum că liberalismul pe la noi se va schimba după cum vor dori Antonescu şi Becali. Primul a reuşit, prin cooptarea celui de-al doilea să îşi restrângă aria de esenţiali pentru propria menţinere în frunte şi să poată fi văzut ca fi un lider credibil de către masa celor din partid. Becali va obţine un colegiu, va fi parlamentar, va avea imunitate şi prestigiu ţi acolo va rămâne. Susţinându-l pe Crin, bineînţeles.

Tăriceanu şi ceilalţi – departe fiind fiecare de Eminescu şi cei amintiţi mai sus, pentru că nu au creat nimic în afară de vorbe goale vor fi uitaţi, încet-încet. Peste câţiva ani nimeni nici nu va mai simţi nevoia să-i amintească în vreun manual de istorie. Pentru că, Antonescu, a mai punctat un lucru: a început îndepărtarea celor incomozi (la ce altceva ne putem aştepta de la unul cu tulburare narcisistă?).  Aşa au căzut imperii, darămite un partiduleţ care-şi spune liberal prin ţărişoara noastră?

Întotdeauna în luptă trebuie să fii agresiv, nu să arăţi că ai cultură! Iar acum, în partide, la elaborarea listelor de candidaţi, se dau pur şi simplu lupte.

Reţelele de socializare sunt recomandate politicienilor. Se scriu manuale despre asta. Mulţi dintre aceştii politicienii iau lucrurile în serios şi îşi fac temele, mai bine sau mai rău. Au pagina lor, de facebook, site, blog… de cele mai multe ori dată în grija unui individ sau unei echipe. Ei nu au timp să scrie. Ei au viziune… Pe de o parte, realizează că acest gen de comunicare menţine o anume părere în rândul celor care îi urmăresc şi, ca urmare, nu trebuie să se aplece personal prea mult atâta timp cât apare ceva acolo periodic. Dar când nici nu scriu (cel mult aprobă un comunicat), nici nu schimbă din temelii ceea ce este putred – în partidul lor, în coalţia lor sau, de ce nu, chiar în ţară, atunci cu ce naiba se ocupă?!?! (hai că ştim răspunsul, dar trebuia să închei într-un fel, nu?).

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: