Sandy şi alegerile din America


De ceva vreme americanii au cu ce să se confrunte:

La finalul zilei de astăzi aveau ploi şi inundaţii cu precădere în est şi ceva prin nord-vest, incendii şi secetă în centru şi mici cutremure pe coasta de vest. Ar putea vremea să aibă influenţă asupra alegerilor care urmează săptămâna viitoare?

Să luăm exemplul Mexicului. În 19.09 1985 un cutremur de magnitudinea 8.5 a lovit capitala. Oficial au fost declaraţi 9.500 morţi dar se vorbeşte în realitate de 20.000. Deşi Mexico City  se află într-o zonă seismică, magnitudinea ridicată a paralizat guvernul iar cetăţenii afectaţi au foat nevoiţi să se organizeze singuri pentru a supravieţui. Nu numai că au căutat cu mâinile goale supravieţuitorim dar au fost nevoiţi să se organizeze şi pentru a primi sprijinul umanitar.  La o lună după dezastru aveam 40.000 de demonstranţi în faţa palatului prezidenţial. Deşi oraşul s-a refăcut cu greu, societatea civilă s-a transformat în urma şocului şi în 2000 a reuşit să dea jos de la putere Partidul Instituţionl Revoluţionar care se afla acolo de 70 de ani.

În Statele Unite nu avem o situaţie asemănătoare. În primul rând vorbim de o democraţie, ai cărei lideri sunt orientaţi către populaţie. Nu cred că s-a ajuns la 50 de victime. Cu siguranţă însă uraganul ce tocmai trecu pe la americani a lăsat în urmă foarte mulţi nemulţumiţi de modul de acţiune al autorităţilor. Aş da doar un exemplu de mesaj oarecum incongruent: preşedintele Obama iese în mass-media şi cere cetăţenilor să asculte de autorităţi, fără să le îngreuneze acţiunile cu refuzuri sau proteste. Primarul din New Jersey cere localnicilor să stea în case pentru a nu interfera cu salvatorii. Un general în rezervă, care acţionase când Katrina a atins New Orleans-ul povestea din proprie experienţă ieri la CNN că localnicii salvaseră atunci mult mai mulţi oameni decât autorităţile şi sfătuia oamenii să se ducă la cunoştinţe şi prieteni pentru a se asigura că sunt bine. Personal sunt de partea primarului – esenţial este că ţine oamenii în case, separaţi, expuşi la mesajele autorităţilor. Mesajul generalului poate duce la organizări în stradă şi răbufniri.

Peste mări şi ţări mie îmi sună puţin ciudat toate acestea împreună. Oricât s-ar implica preşedintele şi oricâte vizite ar face la cei afectaţi, acesta este un bun prilej de a pierde procente. Fără ca Romney să spună ceva oamenii evaluează pe propria piele ce a făcut actuala administraţie pentru limitarea efectelor dezastrelor, în toate domeniile: prevenire, educaţie şi mod de acţiune. Trebuie să spun că modul de intervenţie american pe linia sănătăţii mentale elaborat după Katrina şi 9/11 este admirabil şi sunt convins că este şi pus în practică. Totuşi, se pare că nemulţumiţilor le este orientată furia şi spre alte direcţii, cum ar fi cea de aici, în care cei afectaţi de uragan pot beneficia de reduceri (WTF!!!). Şi acesta nu este singurul exemplu, doar cel mai mediatizat. Este o variantă interesantă de a reduce disonanţa cognitivă a celor afectaţi vis-a-vis de autorităţi. Nu am certitudinea că este ceva calculat, planificat. Pur şi simplu este părerea mea. Dacă este aşa, jos pălăria pentru cei care  au gândit aşa ceva.

Este dificil să se facă o estimare a impactului uraganului asupra procentelor pierdute de Obama. Înclin să cred că nu va pierde mult deoarece există şi alte direcţii de orientare a nemulţumirilor, dar va avea o scădere. Este greu să câştigi simpatie în asemenea condiţii. Doar dacă se demonstrează că Sandy a fost un uragan mic, care a ajuns mare din cauza nu ştiu cărui stat şi din cauza asta preşedintele va lansa nişte rachete pe capul ălora. Pe de altă parte, contracandidatul său nu trebuie decât să nu facă nimic în afară de a lua atitudine şi a corecta şi reorganiza personal situaţiile la care este martor şi unde autorităţile nu fac faţă (situaţie care poate fi de înţeles; şi salvatorii sunt oameni şi pot ceda sub presiune îndelungată).

Îmi menţin părerea că Romney va câştiga alegerile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: