Întâlnirea


Îmi plac târgurile de cărţi. Le ador! Chiar dacă am devenit de ceva vreme foarte selectiv şi îmi comand on-line ceea ce nu găsesc aici, îmi place să mă simt înconjurat de cărţi. Să le ţin în mâini, să le simt mirosul de cerneală, să le frunzăresc. Este o stare deosebită pe care îmi permit să mi-o dăruiesc de două ori pe an, la Bookfest – prin mai şi acum, în noiembrie, la Gaudeamus.

Astăzi, plăcerea de a mă plimba printre cărţi a fost dublată de întâlnirea cu profesorul Bogdan Teodorescu. Pură întâmplare sau coincidenţă? Nu contează. Tocmai remarcasem cartea care îmi lipsea din colecţia scrisă de dumnealui, Dacic Parc, la standul editurii Tritonic. O cumpăr şi, cum aveam tot timpul înainte, accept să răspund la un chestionar de câteva întrebări pentru editură. „Cum aţi auzit de noi?” suna o întrebare. „Datorită lui Bogdan Teodorescu!” a venit răspunsul aproape automat. Ştiam că auzisem de ei încă înainte să aud de profesor, dar nu-mi mai aminteam şi chiar nu aveam chef să-mi amintesc. Şi încep să le povestesc cum a ajuns acest om să mă fascineze: prima dată prin cartea la care este co-autor (alături de alţi doi profesori dragi mie, Dorina Guţu şi Radu Enache) – Cea mai bună dintre lumile posibile – Marketingul politic în România 1990-2005. Am urmat masterul de comunicare politică de la SNSPA şi pentru că Bogdan Teodorescu preda. Cursul lui de campanii politice l-am audiat în anul doi, mergând alături de masteranzii din anul întâi. Cu alte cuvinte, am urmat acelaşi curs cu doi profesori, dar Bogdan Teodorescu este fascinant. De fapt, mă fascinase de când citisem un interviu cu el, înainte de a-l cunoaşte personal şi în care povestea cum călătoreşte, cu scrie simultan la câteva cărţi, cum are timp şi de jocuri pe computer, cum participă la evenimente, cum se implică/implica în campanii. La curs, toată lumea pare că intră în transă. Se aşează la catedră, îţi pune telefonul pe masă şi începe un dialog cu studenţii. Din când în când se duce la tablă şi desenează o schemă sau un grafic. Seriozitatea este aromatizată cu glume iar ritmul te face să crezi că circuli cu un tren de mare viteză. Fără prezentări în Power Point sau alte materiale. Acest profesor este în măsură să te facă să vezi cu ochii propriei tale imaginaţii exact ceea ce vrea el să vezi. Cum să nu admiri un asemenea om?!!?

Cei de la editură m-au lăsat să termin şi îmi spun că profesorul este în târg. „S-a dus să se uite şi el pe aici”. Super tare! Deci chiar dacă omul conduce o campanie electorală la nivel naţional îşi face timp şi pentru a participa la Gaudeamus. Repet: cum să nu admiri un asemenea om? În cultura noastră, dacă ai ceva de rezolvat trebuie să fii acolo. Acolo unde? Acolo unde se aşteaptă toată lumea să fii. La serviciu, pe teren, etc. Nu contează că majoritatea stă şi se uită la un Dorel. Dă bine să te faci că lucrezi. Îmi place să cred că Bogdan Teodorescu mi-a confirmat astăzi că lucrul de calitate se face relaxat. Mulţumesc, domnule profesor!

Pentru cine ajunge să citească rândurile astea, am recomandarea de a merge la Târg. Am rămas uimit că nu prea este promovat. Se vorbeşte mult de politică, de vacanţe prin Austria, de nu ştiu ce aberaţii de campanii de PR prin Centrul vechi… băi, dar chiar nici o vorbă de Gaudeamus?!

Chiar şi cei cărora nu le plac cărţile pot avea motive de a fi acolo: ofertele cu cârnaţi, pastramă, brânză de burduf alături de ciocolată de casă, halva şi rahat pe aleea care duce la Romexpo. Cine vă vede intrând o să vă admire şi o să vă creadă culţi, la fel ca pe cei care joacă table, dar care merg cu o cutie de şah sub braţ. Iar dacă nu luaţi o carte, nici măcar un cadou (pentru simplul fapt că şi amicii sunt ca voi, şi nu au treabă cu cititul) luaţi-o măcar pentru a face cornete pentru seminţe. Cine ştie, între o manea, un râgâit şi un concurs de scuipat cu coji poate mai aflaţi ceva… da, este important să ştiţi să citiţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: