Învăţătură cu lasagna


De felul meu sunt pofticios. Atât de pofticios încât imediat ce am auzit de scandalul cu lasagna din Marea Britanie am ajuns la concluzia că trebuie să manânc rapid cel puţin o porţie.

lasagna

Am avut în trecut o tentativă de a prepara singur aşa ceva, numai că m-am încurcat la sosuri şi nu prea a ieşit. Cum scandalul începea să se rezolve şi nu apucasem să-mi fac pofta, după o scurtă privire pe fotografia cu pricina, am ajuns la concluzia că nu ar fi mare lucru dacă îmi iau o cutie din raionul cu semi-congelate dintr-un supermarket. Zis şi făcut! Am ales o cutie de lasagna Bolognese, la un preţ aproape dublu faţă de ce cumpăraseră englezii păcăliţi cu carnea de cal (adică 15 lei). O pun în cuptor, o scot după 40 minute (am lăsat-o după instrucţiuni, să aibă timp să se facă), o scot şi iau prima gură cu poftă…

Atât a fost! Am ajuns la concluzia (din nou, dar se pare că nu mă învâţ singur minte) că dacă vreau ceva de mâncare ori aleg ce este făcut în casă, ori mă duc la restaurant!

După întâmplarea de azi am totuşi o întrebare: de ce naiba fac atâta gălăgie englezii?!?! La preţul ăla mai fac mofturi?!?! Atâta dai, atâta ai! Simplu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: