Graba, ca semn de slăbiciune


În data de 08 mai Mihai Răzvan Ungureanu a ţinut un discurs în Parlament, ca urmare a împlinirii unui an de guvernare Ponta. Îl puteţi viziona mai jos, cu comentarii subtitrate:

Îl apreciez mult pe acest politician. Poate şi pentru faptul că suntem de loc din acelaşi cartier al Iaşului. Poate şi pentru că a demonstrat, mai mult decât alţii, un rafinament şi o inteligenţă superioară.

Acest discurs pare totuşi că nu îl reprezintă. Asta pentru că a vrut să comprime într-un timp scurt prea multe amănunte. Şi din acest motiv impactul este scăzut.

Trebuie remarcat din capul locului nivelul superior al textului. Din aproximativ 1100 cuvinte aproape jumătate sunt de trei silabe şi din acest motiv discursul pare să se adreseze celor care au cel puţin studii masterale. Sigur, în ţărişoara noastră este inflaţie de diplome, dar să nu ne amăgim singuri şi cu calitatea celor care le posedă.

Apoi vine construcţia acestui discurs. Ungureanu se poziţionează ca martor şi constată o realitate. Sigur, o realitate obiectivă dar alternanţă dintre întrebare şi constatare – constante de comunicare, nu face decât să accentueze orientarea comunicatorului spre amănunte. Îl recomandă ca având dificultăţi în a prioritiza obiectivele dar şi ca un excelent om de administraţie.

Tonul este unul optimist, oricât de ciudat ar părea. Cuvintele care definesc emoţii pozitive sunt mai numeroase decât cele care prezintă emoţii negative. Tot cuvintele ne arată un om pro-activ, care iniţiază. De aici riscul de a nu analiza în amănunt şi de a scăpa din vedere detalii care se pot dovedi periculoase. Nu am în vedere detaiile guvernării Ponta prezentate în discurs.  Mă refer la detaliile structurii discursului. Ritm prea rapid, când ar fi fost de dorit să vorbească mai rar, pe expiraţie – Ponta a învăţat asta, între timp. Apoi, poate ar fi fost de dorit să înceapă cu o interpelare, care i-ar fi oferit poziţia de maximă cunoaştere a subiectului şi de asumare ridicată. Mai multe avertismente precum şi capacitatea de a face ceva sunt alte două constante de comunicare care ar fi dat forţă discursului.

Sigur, pot înţelege că Mihai Răzvan Ungureanu este într-o perioadă tensionată, când caută să-i unifice pe cei care se dau de dreapta (da, o ironie, deoarece trăim într-o ţară latină). Una peste alta, nu este o scuză. Evoluţia în politică are loc doar prin tenacitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: