Despre umor şi alte lucruri


afg_lzn

După Freud umorul este o relaxare a tensiunilor sexuale sau agresive. După Platon şi Socrate umorul apare atunci când altora li se întâmplă lucruri rele, cu alte cuvinte râdem pentru că ne simţim superiori celor în durere. Hobbes, ne învaţă că râsul apare ca urmare a unei victorii rapide împotriva duşmanilor.

De la Kant ştim că umorul apare ca urmare a ciudăţeniei, a apariţiei unui fenomen pe care nu îl aşteptam să apară sau invers, a lipsei unui fenomen pe care îl aşteptam să apară. Pe scurt, o incongruenţă între realitate şi propriile noastre aşteptări.

Mark Twain spunea că sursa umorului nu este bucuria, ci tristeţea profundă. Hâtrul american trage şi o concluzie isteaţă: nu se râde în Rai, deoarece, ştim cu toţii, acolo nimic nu este greşit…

Peter McGraw, profesor la Universitatea din Colorado, afirmă că umorul apare din violări benigne. Cu alte cuvinte, ceva îmi ameninţă lumea mea sau chiar existenţa dar, în final, nimeni nu are de suferit. Şi totul se termină cu cel puţin un zâmbet.

Sigur, există nişte condiţii. Prima se referă la faptul că evenimentul la care facem referire să se poziţioneze în timp proporţional cu gradul lui de periculozitate sau de ameninţare. Pot face astăzi haz de cum m-au alergat nişte căţei acum vreo 5 ani. Nu aş fi reuşit acest lucru atunci, oricât mi-aş fi dat silinţa, presupunând că mi-ar fi trecut aşa ceva prin cap la acea vreme. O a doua condiţie pentru apariţia situaţiei comice este un amestec de emoţii diferite. Pot crede că au existat francezi care au râs copios văzând caricaturile de la Charlie Hebdo pentru că 1. există o distanţă (şi geografică şi culturală) între ei şi islamişti şi 2. textul şi comportamentele personajelor prezentau slăbiciunea, frica, perplexitatea unor subiecţi care sunt în prezent asociaţi cu teroarea. În final, nu trebuie să uităm că umorul este diferit de la o cultură la alta, de la o ţară la alta, de la un om la altul. Să ne amintim cum ne indignam că francezii râdeau de noi făcându-ne cerşetori, iar zilele astea cei de la Kamikaze presupuneau că poliţia franceză îi va prinde pe terorişti înainte ca aceştia din urmă să moară de bătrâneţe! Hazliu pentru noi, jigitor pentru un poliţist francez a cărui carieră sau chiar viaţă ar fi putut să se schimbe brusc dacă întâlnea sau nu personajul în cauză.

 

Criza teroristă din Paris s-a încheiat. Cel mai probabil aşa cu şi-au dorit-o cei mai mulţi. Inclusiv atacatorii. Am învăţat ceva? Am înţeles ceva? Din ceea ce văd prin mass-media nu prea. Oamenii simpli au intrat în panică şi s-au strâns împreună spunând că toţi sunt Charlie. Imami, mullahi sau musulmani simpli au fost împinşi la posturile de televiziune să-i asigure pe cei mulţi şi speriaţi botezaţi brusc Charlie că atentatele nu au nicio legătura cu Islamul. Nu vrem să vedem că această reacţie a lor este tot o teamă generată de grija zilei de mâine în mijlocul unei populaţii majoritare adusă în prag de disperare pentru că libertatea de expresie a fost confundată de unii cu descreierarea. Ne este greu să înţelegem că alterând nişte simboluri religioase atentăm la fiinţa unor semeni. Mai mult chiar, unele voci afirmă că odată veniţi în Europa musulmanii trebuie să respecte regulile de aici. Foarte adevărat! Dar asta nu înseamnă că europenii au dreptul să-ţi bată joc de valorile emigranţilor ajunşi aici. Iar faptul că revista caricaturiza toate religiile nu este un argument. Nu poţi pretinde ca toate culturile să fie aduse la acelaşi numitor comun. Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană are un comisariat pentru multiculturalism – un cuvânt cu atâtea silabe încât cel mai probabil le este greu şi celor care chipurile se ocupă de domeniu să-l pronunţe.

Mâine, 11.01, va avea loc la Paris un marş comemorativ. Mi-ar plăcea să aud cum lideri ai puterilor europene cer scuze public populaţiei musulmane pentru că încă ne este greu să îi înţelegem valorile. Să recunoaştem că tragedia ne-a trezit şi să promitem că vom avea grijă să nu mai facem aceleaşi greşeli. Că ziariştii ucişi vor fi cinstiţi an de an şi ne vor rămâne veşnic în memorie pentru a ne aduce aminte că toţi semenii, indiferent de religie, sex, cultură, etc. merită respect, pentru simplul fapt că sunt OAMENI.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: